Curs de Igienă
Cuvântul igienă vine de la numele unei zeiţe greceşti numită Hygeea care avea rolul de a-i învăța pe oameni cum să trăiască sănătos, reprezentată…
„Bătrânețea mă face să mă simt de parcă am aripile rupte.Este o durere, nu fizică, ci psihică.”- sunt vorbele unei bunicuțe care își servea ceaiul de mușețel așezată pe prispa unei case mici, într-un scaun decolorat de…
Îngrijirea unui vârstnic cere răbdare, dar și metodă: igienă, alimentație, mobilizare și atenție la schimbările de stare. Cursul te pregătește pentru toate acestea.
Pentru cine îngrijește un membru al familiei sau vrea să lucreze ca îngrijitor la domiciliu.
Arad, Lugoj, Sânnicolau Mare, Târgoviște, Timișoara.
După finalizarea cursului, vei participa la un examen acreditat de Ministerul Muncii și Educației și vei obține o diplomă recunoscută național și pe teritoriul Uniunii Europene.
Cursurile sunt organizate și certificate de Școala Evelyn, în baza unui contract de colaborare cu Auto Delta. Completezi cererea la noi, iar noi o transmitem furnizorului și te ajutăm la înscriere. Prețurile și condițiile sunt cele ale furnizorului.
Completezi cererea la noi, iar noi ne ocupăm de restul. Te sunăm în cel mai scurt timp.
Un avans de 200 RON la înscriere, restul taxei în rate. Cartea de identitate e tot ce îți trebuie.